Universitatea Bournemouth, unul dintre partenerii din proiectul "The other side of the story: perpetrators in change" (OSSPC), a finalizat partea de cercetare în teren care a vizat organizarea unor focus grupuri. Au fost organizate șapte grupuri de discuții online cu un total de treizeci și trei de participanți. Au participat profesioniști de pe întreg teritoriul Marii Britanii  precum asistenți sociali, moașe, angajați ai consiliului local și lucrători specializați în sprijinul victimelor violenței domestice și agresorilor. S-a evidențiat, în toate grupurile, faptul că există o nevoie reală de creare a premiselor pentru ca partenerii abuzivi să acceseze sprijinul pentru schimbare.

În cadrul focus grupurilor au fost dezbătute barierele care intervin în calea accesării servciilor de sprijin de către agresori, precum și câteva exemple de bune practici, servicii în care sistemul funcționează. „Suntem încântați să împărtășim aceste concluzii partenerilor noștri din UE”. Dr. Jade Lewell, Universitatea Bournemouth.

Image

The contents of this website represent the views of the author only and is his sole responsibility and do not necessarily reflect the views of the European Union. The European Commission does not accept any responsibility for use that may be made of the information it contains.

This website was funded by the European Union's Rights, Equality and Citizenship Programme (2014-2020)